Distrugerea relației unui copil cu celălalt părinte este violență psihologică

“Distrugerea relației unui copil cu celălalt părinte va fi considerată violență psihologică, conform unui proiect de lege. Noua reglementare definește înstrăinarea părintească, care nu este altceva decât împiedicarea sau distrugerea, fără motiv, de cele mai multe ori, pe fondul unui divorț, a relației pe care copilul o are cu celălalt părinte.

Divorțul, indiferent de vârsta copilului, că este în copilăria mică, la grădiniță, sau adolescent are un profund impact psihologic asupra acestuia.

Suferința copilului înainte, în timpul și după divorț este atenuata sau accentuată de o serie de factori dintre care cel mai important este dinamica relației dintre părinți.

Părinții care divorțează având la bază interesul superior al copilului și prezintă atitudini și comportamente de respect mutual sprijină de fapt copilul să proceseze mult mai ușor despărțirea.

În sens contrar, în cele mai multe cazuri, divorțurile nu doar că nu se realizează într-o manieră amiabilă, ci reprezintă o luptă constantă între părinți cu arme precum șantajul, amenințarea, manipularea, violențele verbale și fizice”, spune Psiholog Mihai Copăceanu Ph.D.

Mihai Copăceanu mai susține că nu de puține ori copilul devine deseori un instrument folosit de unul dintre părinți pentru a răni celalalt părinte.

„Copilul care înainte avea o relație afectivă cu un părinte, din cauza influenței negative a celuilalt părinte ajunge să își urască părintele, să-l denigreze, să creadă tot ce i se transmite în mod direct și indirect, să fie «spălat pe creier».

Avem situații în România când în ciuda unor sentințe judecătorești favorabile unii copii sunt împiedicați sistematic să-și viziteze părintele pe o perioadă de luni și ani de zile.

Restabilirea echilibrului familial este esențial și copilul are dreptul de a fi crescut și educat de ambii părinți, iar justiția este în ultimă instanță garantul adevărului și în sprijinul copilului atunci când un părinte își urmărește strict interesul personal și răzbunarea proprie.

România are o practică juridică încă minoră în ceea ce privește cauzelor copilului alienati parentali, iar astfel de prevederi legislative cu centrarea pe aspectele psihologice sunt obligatorii”, a precizat psihologul.

Sursa: Psiholog Mihai Copăceanu Ph.D.

Nota redacției

Nu trebuie neglijat faptul că în justiția din România – ca și în multe alte țări – încă mai funcționează “prezumția maternă”, un stereotip prin care mulți judecători preferă încredințarea copiilor spre creștere către mame. Nu există statistici oficiale din țara noastră în acest sens, dar în cele neoficiale procentul copiilor a căror locuință este stabilită la mamă depășește 90%. Situația relatată este confirmată și de studii internaționale, iar multe dintre acestea dovedesc că alienarea parentală (înstrăinarea părintească) este practicată mai ales de către mamele divorțate care își folosesc copiii ca metodă de șantaj pentru a obține bani sau foloase materiale de la tați, condiționând interacțiunea firească dintre copii și tații lor. Există și mulți tați care se confruntă cu acuzații false de violență domestică menite să inducă în eroare autoritățile pentru ca mamele să obțină ordine de protecție și să-i îndepărteze din viața copiilor.

Mai multe detalii găsiți pe site-ul nostru https://sunt-tatic.info

Dragi tătici, mai ales cei care nu vă puteți vedea copiii de luni sau ani de zile, voi ce părere aveți despre această nouă modificare legislativă? Vrem să știm părerea voastră.